Vlad Mereuta Photography

Ah, nu m-am laudat deja ca mi-am luat laptop? Powered by Centrino Mobile

Da, e o alta zi! E una minunata!

… descoperita prin Andressa.

Povestea integrala aici.

E o alta zi? Calendarul spune ca da. Azi nu e ieri, azi nu e maine. Oare? Peretele e la fel de rece ca ieri, pozitia mea fata de el e la fel ca maine. Sprijinit de el, gandurile au ramas aceleasi. Deci a mai trecut o zi? Cate mai sunt?

De undeva unde alta data era prea sus pentru mine, oamenii par niste puncte care se misca haotic dintr-o directie in alta, aparent fara logica. Stiu ca marea majoritate sunt ingrijorati, ingropati in propriile ganduri. Exceptiile probabil exista… doar am fost si eu una, odata.

Si totusi, a mai trecut o zi?

Scriu, scriu si sterg, sterg si pastrez pentru mine, pentru mine incerc, incerc si nu reusesc, nu reusesc si scriu iar.

Negru, ganduri, cuvinte, simtiri, amintiri, intuneric, inert, sterg. Iar si iar si iar si iar.

… fara alte texte, fara ganduri, fara nimic. Revin la mine si doar la mine!

Fraiere (sper ca nu te superi cand iti spun asa)… sa stii ca intr-un fel imi esti drag. Ma uit la tine si apreciez cele mai multe lucruri pe care le-ai facut. Privesc in trecutul tau si multe au o logica, o explicatie fireasca. Stiu toate problemele tale si stiu ca ai putut sa le rezolvi de fiecare data. Alte persoane ar fi renuntat de mult sau ar fi deviat pe drumuri mai putin bune, dar nu tu!

Iti aduci aminte ca nu regretai nimic? Nu e momentul sa incepi acum. Nu merita nici macar a zecea parte din atentia ta! Trezeste-te fraiere! E la fel ca restul din turma pe care o disconsideri atat de mult. Nu exista nimic in plus. Nu sinceritate, nu personalitate, nu putere, nu, nu, nu. Parca ai gandit mai mult cand ai spus asta. Acum ce ai? E timpul sa privesti lucrurile cum sunt ele defapt si nu cum ti-ai dorit sa fie. Chiar si persoanele din celalalt anturaj ti-au spus cum e defapt. Ce vrei mai mult?

Si totusi, regreti? Nici macar atat nu merita. Nici sa apar eu sa iti fac ordine in zile nu merita. Nici ce ai facut ieri nu merita… desi te inteleg. Ai promis cu ceva timp in urma ca asa vei face si te-ai tinut de cuvant. Macar tu!

Vad ca iti place ploaia, hai ca te las sa te bucuri de ea.

Sincer sa fiu… esti un fraier. Sinceritatea e un atribut pe care l-am pastrat de la tine iar partea a doua e ceva ce fara sa vrei ai ajuns. Nu inteleg ce credeai sau ce crezi despre toata situatia asta. As vrea sa iti deschid ochii, sa iti aduc aminte sa vezi cum stiai sa vezi, sa te bucuri asa cum stiai sa te bucuri. Imi aduc aminte de tine, motivele cauzatoare de fericire ti le faceai singur si erai mult deasupra liniei de plutire. Era mai bine.

Ai locul tau pe balcon, sprijinit cu spatele de perete, cu o scrumiera prea plina, cu ganduri prea triste si sentimente prea profunde sa crezi ca se mai pot repeta. Ciudat e ca stiu ca nu esti singurul care crede ca acele sentimente nu le vei mai intalni niciodata. Intr-un fel sau altul e si asta lasitate. Cunosti ce te face fericit dar iti impui altceva de teama ca trebuie sa lupti prea mult ca sa ai ce ai lasat in urma.

Da, ai avut un vis. Un vis care se tot indeparteaza, un vis care ti se scurge printre lacrimi.

Fraiere!