Vlad Mereuta Photography

As putea sa stau pe acel scaun, sa privesc acel copil din mine cum se joaca. Si daca ma gandesc mai bine, a fost o zi in care scaunul era mai mare ca o parte din mine si eu vorbeam despre girafe langa o cafea. Si cafeaua era a mea.

La o adica as putea sa va spun despre ziua in care fetita de la etajul patru a batait atat de plictisita din picioare incat a facut o gaura sub ea. Nu mare gaura, asa cam cat o placinta de partea ei si cat o moneda de partea vecinului. O moneda cheala la fel ca vecinul asta de la trei. Eu stiu ca e chel pentru ca asa mi-a spus fetita. Mai stiu ca prin gaura se vedea si un caine. Se iubeau tare, desi nu era clar daca vecinul iubeste mai mult persoana lui sau patrupedul.

Era deja momentul in care cel mai bun prieten al omului s-a transformat jumatate in om si invers, omul s-a transformat pe jumatate in caine. Fetita nu era nici pesimista dar nici optimista, ea alegea partea de mijloc. Adica sa le vezi pe toate, sa vezi si jumatatea om din om, si jumatatea om din caine dar si jumatatea caine din om si jumatatea caine din caine. Abia apoi poti sa te gandesti oare care dintre om si caine o sa ridice piciorul cand o sa faca pipi.

Prin gaura cat o moneda fetita ar fi putut sa intrebe daca o sa-si ridice unul altuia piciorul, pentru ca e si asta o optiune, insa ii era frica sa nu-i scape guma din gura exact pe chelia vecinului. Mare pericol asta, se lipeste guma de chelie, boneta de somn de guma, ce mai, ajungea boneta lipita de capul cheliosului vecin, pfuu, problema mare. Nu inteleg de ce te miri asa, poi gandeste putin, cum mai iese vecinul cu cainele afara? Hai daca iese noaptea poate explica boneta de somn din cap… dar ziua?

Pana la urma chiar daca s-ar lipi boneta de capul chelios, s-ar putea folosi de jumatatea caine din om ca sa se scarpine dupa ureche si sa o dea jos. Doar ca dupa patania asta nu ar mai purta asa ceva nici o noapte si avand geamul deschis ar putea sa raceasca. Mai bine sa-i lase fetita un biletel in care ii sugereaza sa inchida geamul. Asa, preventiv.

Iti dai seama ca toate astea doar pentru ca eu m-am dus sa fumez o tigara? Si ea totusi nu vrea o para atarnata de luna, vrea un perete de-al meu sa-l picteze. Ma intelegi?!

Urma - Buy me with a coffee

Poate ar trebui sa povestesc despre tipul din dreapta mea, un tip cu voce impunatoare dar care nu cred ca inspira respect. Are un cercel in urechea dreapta, poarta blugi, sacou negru si freza cu tepi si-a facut-o dimineata la servici, dupa spusele lui. Rade foarte des desi nu intotdeauna cu motiv. Poate ar trebui sa va spun despre tipa din fata lui, nu mai imi aduc aminte numele, Mihaela parca. Teposul spunea ca nu ar fi vrut sa o cunoasca in perioada cand a fost blonda.

Langa tipa asta (care acum e bruneta) e un alt tip care vorbeste la telefon, vorbeste ceva despre mama lui si cum nu ar vrea sa o supere. Apoi mai este unul, asta e cel mai apropiat de mine. Nu stiu ce sa spun despre el, stiu doar ca are pantaloni cu patratele. Undeva langa intrare, in stanga, e un alt grup. Se vorbeste despre Roma, despre distantele parcurse cu nu stiu ce ocazie, despre rute, drumuri, autostrazi.

In interior e intuneric. In cafenea e la fel… nu este curent. Intr-un colt undeva, sunt eu si cafeaua mea. In fata e un scaun gol. Normal, nu astept pe nimeni.

Ventilatoarele nu zambesc! Nu, ele nu zambesc… nici nu au de ce sa o faca. Ele se invart. De multe ori pe minut, intr-un ritm monoton azi, monoton maine, peste o sapatamana, ma rog, intelegi ideea. Poate le-ar face placere sa scoata si un zambet din cand in cand, insa atunci cand vor sa o faca probabil vine iarna. Si cine iubeste ventilatoarele iarna? Cum sa fie iubit un ventilator care sta in garaj, prafuit si uitat de proprietar? La vara insa iar o sa isi aduca aminte cineva si de el…

Daca maine m-as trezi obligat sa imi schimb hobby-ul cred ca as alege sa fiu colectionar. Asemanarea dintre un colectionar si un fotograf e mare: amandoi incearca sa opreasca timpul. Aparent fotograful are avantaje, el poate surprinde momente de fericire, tristete, momente intime, nu prea pare sa fie limitat. Pe de alta parte si un colectionar ar putea face asta.

Eu daca as deveni colectionar as strange de exemplu vise. Pentru ca multi se trezesc dimineata cu visul furat, ar fi o idee buna sa pastrez eu visele tuturor si cand cineva uita din ce motiv alearga zi de zi, sa ii reamintesc de vremea cand avea multe de implinit. As putea la fel de bine sa colectionez rasete. Am vazut recent un film in care cineva umbla cu un reportofon dupa el si inregistra tot felul de chestii. La fel as putea eu sa inregistrez rasetele. As strange o colectie imensa apoi le-as cataloga, dupa intensitate, dupa tipuri de persoane si dupa multe alte criterii. Sau mai bine as colectiona pasi. Dar e prea mult asfalt si ar trebui sa strang urmele doar de pe suprafetele unde se imprima asa ceva… si as pierde marea majoritate, facuti pe trotuare, strazi sau prin baltoacele de apa. Apoi as fi suparat ca am ratat atat de multe forme. Hai ca poate asta cu pasii nu e chiar o idee atat de buna.

Colectionarul de frici? Cine a mai auzit de asa ceva

… dar n-ai curaj sa vezi.

Update 1: Catzelush cu paru cretz, nu vezi ca esti natafletz?
P.S. Cruella, ia-ti catzelushii acasa:

attackalert: TCP SYN/Normal scan from host: br*****/193.2**.***.*** to TCP port: 389
attackalert: Host: br*****/193.2**.***.*** is already blocked Ignoring
attackalert: TCP SYN/Normal scan from host: br*****/193.2**.***.*** to TCP port: 554
attackalert: Host: br*****/193.2**.***.*** is already blocked Ignoring

Update 2:

Ca un rezultat la atacul/scanarile asupra serverului si a unei incercari prin metode mai putin ortodoxe de a ascunde adevarul, am primit raspunsul din partea Universitatii din Bucuresti:

Dear **** *****,

As a result of your complaint, we have made the necesary investigations
who comfirmed the existance of a security compromised server. In the next
days this server will be reinstaled, so, from our point of view, your
complaint will be closed.

Because of the insuficient hardware resources, we are in technical
imposibility of sending you the logs matching the moment of the attack.

Thank you for noticing this unpleasent event, and we hope in the future
you’re company will not have any security problems caused by computers
inside our network.

With best regards,

–
Cezar Ciobotaru
Facultatea de Matematica si Informatica
Universitatea din Bucuresti

Ca sa vezi ce e capabila lumea sa faca doar pentru a-si ascunde faptele.

Update 3: The show it’s over. Move on!

“Soarele ii trece prin pleoape, ochii lui vad niste imagini pe care ar da orice ca sa le poata inregistra. Un rosu intens, un galben ce apare si dispare, verdele ce alearga. Se lasa purtat de culori. intr-o zi poate am sa reusesc, da� nu conteaza, acum nimic nu mai conteaza. Se simte alergand printre aceste culori care sunt vii, dar care nu se misca, are senzatia ca el se plimba printre ele si nu ele se plimba pe ochii lui.”

Cat de mult influenteaza o culoare viata unui om? Si cat de mult influenteaza viata unui om o culoare? Aproape fiecare are o culoare preferata. Lumea le mai schimba din cand in cand, dar totusi au cel putin una. Aveam si eu una, galben. Cu ceva timp in urma. Cu ceva timp in urma stiam ca imi place. Ma facea sa ma simt bine… era linistitoare. Cand eram mic imi doream sa vad galben peste tot. Galben in apa marii, galben cerul, galbene pasarile de pe el, galbene strazile, galben, galben tot.

Intre timp descoperi ca lumea iti omoara culorile. Rand pe rand, una cate una…

Vezi ca am pe etajera un creion si o bucata de hartie… foloseste-te de ele te rog, aseaza-te intr-un colt al camerei mele galbene si deseneaza-mi respiratia. Deseneaza asa cum nu ai desenat pana acum, contureaza-mi fiecare rasuflare, fiecare curent de aer produs, atinge varful creionului de hartia sifonata si deseneaza-mi lipsa cuvintelor, trage linie dupa linie si construieste ce am ajuns sa fiu. Te rog nu te opri, deseneaza mai departe fara sa te opresti, fara sa te gandesti. Deseneaza-mi simtirile atunci cand picatura de ploaie se prelinge pe obrazul meu, deseneaza-mi visele despre care nu imi aduc aminte niciodata, deseneaza-mi ramasitele unor lucruri carora lumea le spune dorinte, deseneaza-mi inima atunci cand nici eu nu o mai simt, deseneaza-mi starile una cate una si totusi aceeasi si niciuna, deseneaza-mi forta pe care o castig pentru ca ce nu te omoara te face mai puternic, deseneaza-mi urletul, deseneaza-mi raceala din mine, deseneaza-mi o linie, un punct, un cerc, ceva, orice!

Si acum arata-mi bucata de hartie, arata-mi ca nu sunt gol. Arata-mi si ascunde toate radierele din lume!

Daca mi-as pierde putin timp (si tocmai am sa o fac) sa clasific lumea dupa palme as spune cam asa: exista unele persoane care simt nevoia unei palme in care sa stea comod, preferabil cat mai moale si pufoasa (cocolino sub forma de sapun?) si cu acces la un buget cat mai mare. Apoi as mai putea identifica alt grup de persoane, grup pe care se poate citi nevoia unei palme care sa loveasca tare, sa le zdruncine neuronul din cap si sa le trezeasca la realitate. Contrar parerilor membrilor componenti, acest grup merita un asemenea tratament. Exemple am si eu destule. Totodata, acesti membrii se pot regasi si in grupul anterior.

Mergand mai departe identificam alt set de persoane care ar avea nevoia unei palme care sa le ocroteasca, sa le fereasca de crivatul iernii sau de picaturile de ploaie provenite din norul negru (aici nu e vorba de norul meu, contrar asemanarii). Apoi mai exista o grupare care simt nevoia unei palme care sa ii readuca pe drumul cel bun, sa ii impinga mereu de la spate si sa ii repozitioneze de fiecare data cand drumul ales nu e cel bun.

Si mai exista unele persoane care nu au nevoie de nici o palma, care le au pe ale lor doua exemplare si care indeplinesc toate conditiile pentru a deveni “suficiente” dar care totusi primesc alte seturi, uneori in repetate randuri.

Si mai sunt si alte categorii dar timpul a expirat…

Daca as putea as vrea sa urlu cu sunetul inglobat in picaturi de ploaie pe care intai sa le aranjez bucata cu bucata intr-un nor mare si negru iar apoi sa il imping departe, departe de mine. Sa zboare lin pe cerul albastru, sa faca umbra peste munti si vai iar apoi, cand ajunge departe, sa isi lase picaturile incet, una cate una. Sa se scurga pe obrazul fiecarui om, si cand il atinge pentru prima data sa se sparga in particule mici si sa elibereze urletul meu. Si poate atunci acel cineva pe care nici eu nu il cunosc desi credeam, ma va auzi si ma va intelege