Vlad Mereuta Photography

At the weekend I’m still a tourist in this country.

Images Postcards from Leeds Castle, Kent:

… just before the sun disappears.

A news photographer’s camera was destroyed during the recent demolition of a Mississippi River bridge, but the camera’s Compact Flash card survived to tell the story. - DigitalTrends

Read the article here.

… but please be patient, I’m still working on it.

By the way, spring is here!

Vineri, pe trotuarul pe care in fiecare dimineata la ora noua imi las urmele, cadeau picuri mici de ploaie, altadata placute pentru mine. Pe jos, undeva langa o casa, pe o fotografie aruncata si putin murdara, se scurgeau aceeasi picuri. In fundalul fotografiei sunt cativa copaci, cred ca e un parc. In prim-plan au fost doua persoane care, cel mai probabil, se tineau in brate. Conturul acestor persoane asta sugereaza.

Spun contur pentru ca persoanele au fost decupate…

Am uitat sa spun ca a nins. Nu acum, nu azi, nu ieri. Ce mai conteaza.

Text: Bogdan Adrian Stănescu


Fotografii: Vlad Mereuţă, Bogdan Adrian Stănescu

Ca să prinzi Mocăniţa pe Vaser, trebuie să te trezeşti dimineaţă devreme. �narmat cu toată aparatura foto pe care o deţii şi cu ochiul şi declanşatorul �n aşteptare, te �ndrepţi către fostul depou CFF Vişeu, vis�nd la aburii care o să te �nvăluie , la sunetul fluierului şi la zgomotul cadenţat al roţilor care se vor prelinge pe şine.

E s�mbătă dimineaţă şi e ora 5 şi jumătate. O idee răzleaţă �ţi trece prin minte şi te face să te �ntrebi dacă nu cumva eşti un pic sărit de pe fix pentru că ai fost �n stare să călătoreşti 4 ore cu trenul noaptea doar pentru a-ţi petrece �ncă 7 ore bune �n vagonul altui tren, fără o destinaţie precisă. �nsă g�ndul �ţi dispare aproape instantaneu �n momentul �n care un fum alb şi gros se iveşte �n depărtare ridic�ndu-se ca o nălucă din orizontul caselor din Vişeu. Iuţeşti pasul, dar - dezamăgire totală - fumul se ridică doar din hornul unei fabrici. Nici g�nd de Mocăniţă , şi-ţi continui drumul prin dimineaţa răcoroasă. Iar dimineaţa devreme, la pas �n Vişeu de Sus, nu are nimic de a face cu pitorescul - oraşul arată ca un loc părăsit de suflete. �nsă oamenii probabil dorm, căci p�nă la urmă e s�mbătă dimineaţa! După un pic de orientare turistică, �ţi apare �n cale prima vietate locală care �n schimbul unei ţigări te �ndrumă către �-Mocăniţă?! � ce?! aa.. depoul CFF .. �n dreapta pe acolo şi o ţineţi tot �nainte�.

6 AM � ajuns �n depoul Căii Ferate Forestiere te �nv�rţi printre ceferişti care de o viaţă fac acelaşi lucru, �mbrăcaţi la fel şi cu aceleaşi deprinderi şi vocabular, şi printre cele patru locomotive cu aburi de linie �ngustă. Muncitorii nu par deranjaţi de aparatul de fotografiat, ca şi cum �n fiecare dimineaţă ar poza la fel de dezinvolţi �n timp ce �şi fac treaba .

Deşi aparent pitorească pentru turişti, viaţa �n zona Vaser nu este deloc uşoară. Nea� … Vasile (poţi pune orice nume aici - mai ales dacă ai uitat să �l �ntrebi cum �l cheamă) �ţi va povesti probabil �n timp ce face controlul locomotivei Cozia-1 cum de trezeci de ani lucrează �n acelaşi loc iar viaţa e grea, la fel de grea pe c�t sunt preţurile de mari . �ţi va povesti apoi de Măriuţa, cea mai �ngrijită dintre locomotive. O scot la plimbare doar �n situaţii deosebite - de exemplu c�nd se filmează vreun film de epocă. Un alt meşter �ţi povesteşte cu m�ndrie că Măriuţa e at�t de curată �nc�t dacă tragi o dungă cu şerveţelul curat pe carcasa locomotivei, şerveţelul va răm�ne la fel de alb. O afirmaţie destul de �ndrăzneaţă, lu�nd �n considerare atmosfera �ntunecată de depou de cale ferată �n care lucrurile dormitează sub un strat negricios de cenuşă şi praf amestecate cu motorină. Dacă Măriuţa e �ntr-adevăr curată… surorile ei nu sunt: Cozia-1 , 764.469 şi 763.193 (fosta Moldoviţa) sunt folosite zilnic pentru exploatarea lemnului de pe valea Vaserului.

Cele trei locomotive ale fostului CFF Vişeu, ulterior devenit �SC Vişeuforest� şi actual proprietate a �R.G. Holz� robotesc de zor pe vale �n sus şi �n jos, duc�nd vagoanele goale şi �ntorc�ndu-se cu ele pline de buşteni. Pe l�ngă vagoanele pentru lemn, �n funcţie de numărul de turişti sosiţi, la garnitura trenului care merge la Făina se adaugă unul sau mai multe vagoane �n care turiştii vor fi purtaţi �ntr-o călătorie cu unul dintre cele mai �nc�ntătoare mijloace de transport. Asta �n cazul �n care le plac trenurile!

Două ore mai t�rziu debarcării �n depoul Vişeu de Sus, odată cu lumina crepusculară apar şi şefii de echipă: �-Cine-s ăştia? -Suntem fotografi -Şi ce faceţi aici? -Fotografiem… -Aha!�. Şi atunci, la insistenţele ferme şi puţine ale adevăratului portar al instituţiei (şi nu cel ce te-a lăsat să intri), �ţi iei aparatul foto �n spinare şi te duci acolo unde au voie să stea turiştii, adică �n gara CFF, unde deja sunt str�nse c�teva familii care aşteaptă Mocăniţa. Biletul pentru călătoria cu Mocăniţa costă 25 de lei noi. Apoi totul e poezie…

�n timp ce fumul care iese din coşul locomotivei se aranjează şi se descompune mirific �n atmosferă iar mecanicul nonşalant o struneşte cu graţia necesară deplasării unei locomotive cu aburi, te desprinzi de restul turiştilor şi �ncerci să surprinzi momentele epice ale călătoriei pe linia cu ecartament de 760 de mm.

Ai să observi că �iuţeala maximă de 30 de kilometri/oră� te va �mpiedica de multe ori să tragi un cadru clar, hurducăturile vagonului propag�ndu-se p�nă �n cele mai neştiute colţuri ale corpului tău şi ale obiectivului aparatului foto. �nsă nu trebuie să te impacientezi fiindcă locomotiva cu aburi are două pofte lăuntrice care trebuiesc alimentate constant: apa şi focul. �n viscerele bătr�nei şi negre locomotive �ncap 3 tone de apă, pe care o va soarbe cu nesaţ din lacurile şi p�r�urile de pe drum �n cele trei opriri pe care le face, iar opririle �ţi vor oferi răgazul şi stabilitatea necesară realizării �cadrelor ratate�.

25 de kilometri mai departe �ţi dai seama �nsă că ai epuizat toate momentele cheie din călătorie, şi aştepţi să se �nt�mple altceva. Singura speranţă a unei schimbari de situaţie stă �n răspunsul la �ntrebarea �oare ce-o fi la capătul drumului?�. �ncă 16 kilometri de drum şi dai şi de răspuns: la capătul drumului nu e nimic. Ai ajuns, te dai jos, eşti la 3 kilometri de Ucraina, te inv�rţi o oră prin �mprejurimi şi te sui �napoi �n acelaşi vagon care te va �ntoarce de unde ai plecat. Probabil că ai să dormi pe drumul de �ntoarcere. Dacă nu, ai să surprinzi manevrele ingenioase prin care se adaugă vagoanele lăsate �n urmă şi acum burduşite cu buşteni, sau modul �n care �fr�narii� (cei care se ocupă de fr�narea vagoanelor la mersul �n pantă) ajută la deplasarea corectă a trenului.

�ncă 3 ore de cobor�re şi te apropii vertiginos de Vişeu de Sus. Fericire mare pe toţi turiştii c�nd lumea �şi regăseşte semnalul lăsat cu greutate �n urmă . Deconectarea s-a sf�rşit.

Eşti din nou conectat la viaţa modernă.

Fotografiile lui Bogdan sunt aici.

Mi-am deschis punga mea de alune de