Vlad Mereuta Photography

Nu am uitat că am blog, nu.

… și ca bonus, poză cu omul care face cele mai bune clătite din Londră, asta în timp ce vorbești cu el despre Leica-uri, Hasselblad-uri X-Pan și alte camera p0rn.

Incerc sa-mi amintesc daca ce vreau sa zic a mai fost zis in trecut. Am uitat, sincer ca am uitat. Mi-am adus aminte despre altceva: cineva spunea despre mine ca am “probleme” pentru ca nu-mi aduc aminte despre prea multe lucruri din copilarie. Azi mi se pare distractiv sa zici asta, desi, cine stie, o fi adevarat.

In fine, ce voiam eu sa zic e ca nu stau sa citesc ce-am scris in trecut. La poze ma uit, ca-mi plac si ca nu stiu sa vorbeasca aiureli, asa cum ma gandesc de multe ori ca fac eu aici. Si fac asta din 2005, daca bine ma uit. Si, ca sa stii de mine, eu mereu ma gandesc ca o sa vina o zi cand o sa fiu si eu un mos cu aparat la gat, si-n ziua aia am sa ma asez comod si-am sa citesc tot ce-am scris aici de-a lungul anilor. Si sunt convins ca in ziua aia am sa-mi spun ca am fost mai prost cand eram mai tanar, asa cum azi imi spun ca am fost mai prost in 2005. Si ma gandesc eu, ca doar omul nu se schimba asa cu una cu doua, ca in 2005 spuneam la fel despre perioada de dinainte.

Vezi tu, eu am promis ca am sa scriu ceva mai fericit pe blog, si-am sa-mi tin promisiunea, serios. Problema e ca azi am poze fara culori, developate-n baia fara usa, sub acoperisuri unde am dormit un revelion intreg. Dar poate data viitoare, cine stie. La urma urmei am promis ca am sa scriu ceva care sa te faca sa zambesti, dar vezi tu, eu n-am zis ca scriu azi sau ca scriu maine. Si-n timp eu mai si uit. Si ma-ntreb azi, oare dupa urma urmei, mai sunt urme?

… in 9 poze si 0 cuvinte. Pe scurt, adica.

PS: În spiritul crăciunului am făcut curățenie pe aici. Sper să ramână așa. Si apropo de crăciun, încă nu avem compac.. aa, brad. Așa, brad.

Got a spare one mate?

Cât despre oaia cu cap… excepția întărește regula, vorba aia.

O invitație venită undeva spre sfârșitul lui 2006 din partea Sony România și Photomagazine pentru a testa noile (la vremea respectivă) aparate Sony Alpha.

O ieșire mai mult decât frumoasă. Și o primă serie de imagini:

și una mai mare la poza lunii.

Well, se pare ca mai am de asteptat. Noroc cu wireless-u’.

Nu știu cine a spus că atunci când ești copil îți dorești sa te faci mare iar atunci când ești mare îți dorești să te faci copil din nou însă mare dreptate a avut. Despre ziua de 1 iunie pe când eram mic nu îmi aduc aminte mai nimic însă știu că de doi ani în ziua asta mereu mă gândesc ce frumos a fost pe vremea când eram copil. Și dacă oamenii mari și-ar putea pune și ei o dorință de ziua copiilor, eu mi-aș dori să uit unele lucruri, să se poată șterge amintiri așa cum ploaia poate șterge desenul în cretă al fetiței gri.

Azi aș vrea să nu existe azi și din tot sufletul mi-am dorit altceva însă niciodată nu-mi primesc șansa să aleg și lucrurile par că se repetă tot mai des: eu cand plec nu mai am unde să mă întorc. Mereu.

La mulți ani tuturor ce se simt mici!