Vlad Mereuta Photography

PS: În spiritul crăciunului am făcut curățenie pe aici. Sper să ramână așa. Si apropo de crăciun, încă nu avem compac.. aa, brad. Așa, brad.

… şi la sfârşit rămâne nimicul.

Cine suflă, cine aruncă?

Eu recunosc că am uitat să pun o virgula și poate nu voiam acum să scriu dar cumva nici scăparea nu mi-am gasit-o printre nimicul în care m-am uitat că erau cinci la număr și timpul a zăbovit puțin și vântul nu a șuierat din nou căci cerul gri e bucurie și negru obișnuiță prin amintire roșul tocmai a devenit păgân.

Uită-ma să te uit să ne uităm cu toți la virgula ce am uitat să pun!

The Canon AE-1 Program was a 35 mm single-lens reflex camera that used Canon’s FD mount lenses. It was introduced in 1981 as the successor to the Canon AE-1, five years after that camera’s introduction. The major difference was the addition of the Program AE mode first seen in the A-1. This mode sets both the shutter speed and aperture automatically—albeit with a slight bias towards the shutter speed setting. The user simply had to focus the camera and then press the shutter button. For those desiring more control, the AE-1’s shutter priority auto-exposure and full manual modes were still available. - Wikipedia

I’m out, playing!

Nu ştiu de ce dar azi mi-am adus aminte de momentele c�nd eram mic şi mă uitam la filme de groază sau mă rog, puţin mai �nfricoşătoare. �mi amintesc de faptul ca nu mi se facea frică �n timpul filmului… eram totuşi agitat �n momentele c�nd muzica impune o atmosferă apasătoare şi c�nd ştiai sigur că urmează o scenă la care trebuie să tresari sau sa ţipi (depinde de la persoană la persoană). �n rest, momentele de frică nu se regăseau �n timpul filmului. �nceputul fricii se regăsea mereu �nsă �n momentul c�nd mergeam să dorm şi stingeam becul. C�nd filamentul �nceta să mai proiecteze umbre pe pereţii camerei intra �n acţiune imaginaţia mea. Şi stiu că era bogată… monştrii de tot felul apăreau �n jurul patului parcă �ntr-un ritual special făcut să-mi introducă frica p�nă �n ad�ncul oaselor.

Remediul �nsă nu l-am regăsit �ntr-un act simplu de a-mi controla mintea… c�nd camera se popula de asemenea creaturi, singurul lucru care mă putea liniştii era să am picioarele acoperite de o pătură.

�n timpul care a mai trecut am ajuns cu regret să descopăr că �ncă mai trebuie să mă lupt cu propriile-mi g�nduri, cu propriile creaturi. �nsă o simplă pătură şi ale mele două picioare sub ea nu mai este suficient… şi tare aş vrea să fie mai simplu.

La o adica as putea sa va spun despre ziua in care fetita de la etajul patru a batait atat de plictisita din picioare incat a facut o gaura sub ea. Nu mare gaura, asa cam cat o placinta de partea ei si cat o moneda de partea vecinului. O moneda cheala la fel ca vecinul asta de la trei. Eu stiu ca e chel pentru ca asa mi-a spus fetita. Mai stiu ca prin gaura se vedea si un caine. Se iubeau tare, desi nu era clar daca vecinul iubeste mai mult persoana lui sau patrupedul.

Era deja momentul in care cel mai bun prieten al omului s-a transformat jumatate in om si invers, omul s-a transformat pe jumatate in caine. Fetita nu era nici pesimista dar nici optimista, ea alegea partea de mijloc. Adica sa le vezi pe toate, sa vezi si jumatatea om din om, si jumatatea om din caine dar si jumatatea caine din om si jumatatea caine din caine. Abia apoi poti sa te gandesti oare care dintre om si caine o sa ridice piciorul cand o sa faca pipi.

Prin gaura cat o moneda fetita ar fi putut sa intrebe daca o sa-si ridice unul altuia piciorul, pentru ca e si asta o optiune, insa ii era frica sa nu-i scape guma din gura exact pe chelia vecinului. Mare pericol asta, se lipeste guma de chelie, boneta de somn de guma, ce mai, ajungea boneta lipita de capul cheliosului vecin, pfuu, problema mare. Nu inteleg de ce te miri asa, poi gandeste putin, cum mai iese vecinul cu cainele afara? Hai daca iese noaptea poate explica boneta de somn din cap… dar ziua?

Pana la urma chiar daca s-ar lipi boneta de capul chelios, s-ar putea folosi de jumatatea caine din om ca sa se scarpine dupa ureche si sa o dea jos. Doar ca dupa patania asta nu ar mai purta asa ceva nici o noapte si avand geamul deschis ar putea sa raceasca. Mai bine sa-i lase fetita un biletel in care ii sugereaza sa inchida geamul. Asa, preventiv.

Iti dai seama ca toate astea doar pentru ca eu m-am dus sa fumez o tigara? Si ea totusi nu vrea o para atarnata de luna, vrea un perete de-al meu sa-l picteze. Ma intelegi?!

Ventilatoarele nu zambesc! Nu, ele nu zambesc… nici nu au de ce sa o faca. Ele se invart. De multe ori pe minut, intr-un ritm monoton azi, monoton maine, peste o sapatamana, ma rog, intelegi ideea. Poate le-ar face placere sa scoata si un zambet din cand in cand, insa atunci cand vor sa o faca probabil vine iarna. Si cine iubeste ventilatoarele iarna? Cum sa fie iubit un ventilator care sta in garaj, prafuit si uitat de proprietar? La vara insa iar o sa isi aduca aminte cineva si de el…

Vezi ca am pe etajera un creion si o bucata de hartie… foloseste-te de ele te rog, aseaza-te intr-un colt al camerei mele galbene si deseneaza-mi respiratia. Deseneaza asa cum nu ai desenat pana acum, contureaza-mi fiecare rasuflare, fiecare curent de aer produs, atinge varful creionului de hartia sifonata si deseneaza-mi lipsa cuvintelor, trage linie dupa linie si construieste ce am ajuns sa fiu. Te rog nu te opri, deseneaza mai departe fara sa te opresti, fara sa te gandesti. Deseneaza-mi simtirile atunci cand picatura de ploaie se prelinge pe obrazul meu, deseneaza-mi visele despre care nu imi aduc aminte niciodata, deseneaza-mi ramasitele unor lucruri carora lumea le spune dorinte, deseneaza-mi inima atunci cand nici eu nu o mai simt, deseneaza-mi starile una cate una si totusi aceeasi si niciuna, deseneaza-mi forta pe care o castig pentru ca ce nu te omoara te face mai puternic, deseneaza-mi urletul, deseneaza-mi raceala din mine, deseneaza-mi o linie, un punct, un cerc, ceva, orice!

Si acum arata-mi bucata de hartie, arata-mi ca nu sunt gol. Arata-mi si ascunde toate radierele din lume!