Trece timpul?

Vineri, pe trotuarul pe care in fiecare dimineata la ora noua imi las urmele, cadeau picuri mici de ploaie, altadata placute pentru mine. Pe jos, undeva langa o casa, pe o fotografie aruncata si putin murdara, se scurgeau aceeasi picuri. In fundalul fotografiei sunt cativa copaci, cred ca e un parc. In prim-plan au fost doua persoane care, cel mai probabil, se tineau in brate. Conturul acestor persoane asta sugereaza.

Spun contur pentru ca persoanele au fost decupate…


Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Amintiri din fire de nisip


Photography - Vlad Mereuta

Loc de pus un titlu.


Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Alb si rosu si alb si negru si alb iar

Am uitat sa spun ca a nins. Nu acum, nu azi, nu ieri. Ce mai conteaza.




Photography - Vlad Mereuta


Photography - Vlad Mereuta

Pe urmele locomotivei cu aburi

Text: Bogdan Adrian Stănescu


Fotografii: Vlad Mereuţă, Bogdan Adrian Stănescu

Ca să prinzi Mocăniţa pe Vaser, trebuie să te trezeşti dimineaţă devreme. �narmat cu toată aparatura foto pe care o deţii şi cu ochiul şi declanşatorul �n aşteptare, te �ndrepţi către fostul depou CFF Vişeu, vis�nd la aburii care o să te �nvăluie , la sunetul fluierului şi la zgomotul cadenţat al roţilor care se vor prelinge pe şine.

E s�mbătă dimineaţă şi e ora 5 şi jumătate. O idee răzleaţă �ţi trece prin minte şi te face să te �ntrebi dacă nu cumva eşti un pic sărit de pe fix pentru că ai fost �n stare să călătoreşti 4 ore cu trenul noaptea doar pentru a-ţi petrece �ncă 7 ore bune �n vagonul altui tren, fără o destinaţie precisă. �nsă g�ndul �ţi dispare aproape instantaneu �n momentul �n care un fum alb şi gros se iveşte �n depărtare ridic�ndu-se ca o nălucă din orizontul caselor din Vişeu. Iuţeşti pasul, dar - dezamăgire totală - fumul se ridică doar din hornul unei fabrici. Nici g�nd de Mocăniţă , şi-ţi continui drumul prin dimineaţa răcoroasă. Iar dimineaţa devreme, la pas �n Vişeu de Sus, nu are nimic de a face cu pitorescul - oraşul arată ca un loc părăsit de suflete. �nsă oamenii probabil dorm, căci p�nă la urmă e s�mbătă dimineaţa! După un pic de orientare turistică, �ţi apare �n cale prima vietate locală care �n schimbul unei ţigări te �ndrumă către �-Mocăniţă?! � ce?! aa.. depoul CFF .. �n dreapta pe acolo şi o ţineţi tot �nainte�.

6 AM � ajuns �n depoul Căii Ferate Forestiere te �nv�rţi printre ceferişti care de o viaţă fac acelaşi lucru, �mbrăcaţi la fel şi cu aceleaşi deprinderi şi vocabular, şi printre cele patru locomotive cu aburi de linie �ngustă. Muncitorii nu par deranjaţi de aparatul de fotografiat, ca şi cum �n fiecare dimineaţă ar poza la fel de dezinvolţi �n timp ce �şi fac treaba .

Deşi aparent pitorească pentru turişti, viaţa �n zona Vaser nu este deloc uşoară. Nea� … Vasile (poţi pune orice nume aici - mai ales dacă ai uitat să �l �ntrebi cum �l cheamă) �ţi va povesti probabil �n timp ce face controlul locomotivei Cozia-1 cum de trezeci de ani lucrează �n acelaşi loc iar viaţa e grea, la fel de grea pe c�t sunt preţurile de mari . �ţi va povesti apoi de Măriuţa, cea mai �ngrijită dintre locomotive. O scot la plimbare doar �n situaţii deosebite - de exemplu c�nd se filmează vreun film de epocă. Un alt meşter �ţi povesteşte cu m�ndrie că Măriuţa e at�t de curată �nc�t dacă tragi o dungă cu şerveţelul curat pe carcasa locomotivei, şerveţelul va răm�ne la fel de alb. O afirmaţie destul de �ndrăzneaţă, lu�nd �n considerare atmosfera �ntunecată de depou de cale ferată �n care lucrurile dormitează sub un strat negricios de cenuşă şi praf amestecate cu motorină. Dacă Măriuţa e �ntr-adevăr curată… surorile ei nu sunt: Cozia-1 , 764.469 şi 763.193 (fosta Moldoviţa) sunt folosite zilnic pentru exploatarea lemnului de pe valea Vaserului.

Cele trei locomotive ale fostului CFF Vişeu, ulterior devenit �SC Vişeuforest� şi actual proprietate a �R.G. Holz� robotesc de zor pe vale �n sus şi �n jos, duc�nd vagoanele goale şi �ntorc�ndu-se cu ele pline de buşteni. Pe l�ngă vagoanele pentru lemn, �n funcţie de numărul de turişti sosiţi, la garnitura trenului care merge la Făina se adaugă unul sau mai multe vagoane �n care turiştii vor fi purtaţi �ntr-o călătorie cu unul dintre cele mai �nc�ntătoare mijloace de transport. Asta �n cazul �n care le plac trenurile!

Două ore mai t�rziu debarcării �n depoul Vişeu de Sus, odată cu lumina crepusculară apar şi şefii de echipă: �-Cine-s ăştia? -Suntem fotografi -Şi ce faceţi aici? -Fotografiem… -Aha!�. Şi atunci, la insistenţele ferme şi puţine ale adevăratului portar al instituţiei (şi nu cel ce te-a lăsat să intri), �ţi iei aparatul foto �n spinare şi te duci acolo unde au voie să stea turiştii, adică �n gara CFF, unde deja sunt str�nse c�teva familii care aşteaptă Mocăniţa. Biletul pentru călătoria cu Mocăniţa costă 25 de lei noi. Apoi totul e poezie…

�n timp ce fumul care iese din coşul locomotivei se aranjează şi se descompune mirific �n atmosferă iar mecanicul nonşalant o struneşte cu graţia necesară deplasării unei locomotive cu aburi, te desprinzi de restul turiştilor şi �ncerci să surprinzi momentele epice ale călătoriei pe linia cu ecartament de 760 de mm.

Ai să observi că �iuţeala maximă de 30 de kilometri/oră� te va �mpiedica de multe ori să tragi un cadru clar, hurducăturile vagonului propag�ndu-se p�nă �n cele mai neştiute colţuri ale corpului tău şi ale obiectivului aparatului foto. �nsă nu trebuie să te impacientezi fiindcă locomotiva cu aburi are două pofte lăuntrice care trebuiesc alimentate constant: apa şi focul. �n viscerele bătr�nei şi negre locomotive �ncap 3 tone de apă, pe care o va soarbe cu nesaţ din lacurile şi p�r�urile de pe drum �n cele trei opriri pe care le face, iar opririle �ţi vor oferi răgazul şi stabilitatea necesară realizării �cadrelor ratate�.

25 de kilometri mai departe �ţi dai seama �nsă că ai epuizat toate momentele cheie din călătorie, şi aştepţi să se �nt�mple altceva. Singura speranţă a unei schimbari de situaţie stă �n răspunsul la �ntrebarea �oare ce-o fi la capătul drumului?�. �ncă 16 kilometri de drum şi dai şi de răspuns: la capătul drumului nu e nimic. Ai ajuns, te dai jos, eşti la 3 kilometri de Ucraina, te inv�rţi o oră prin �mprejurimi şi te sui �napoi �n acelaşi vagon care te va �ntoarce de unde ai plecat. Probabil că ai să dormi pe drumul de �ntoarcere. Dacă nu, ai să surprinzi manevrele ingenioase prin care se adaugă vagoanele lăsate �n urmă şi acum burduşite cu buşteni, sau modul �n care �fr�narii� (cei care se ocupă de fr�narea vagoanelor la mersul �n pantă) ajută la deplasarea corectă a trenului.

�ncă 3 ore de cobor�re şi te apropii vertiginos de Vişeu de Sus. Fericire mare pe toţi turiştii c�nd lumea �şi regăseşte semnalul lăsat cu greutate �n urmă . Deconectarea s-a sf�rşit.

Eşti din nou conectat la viaţa modernă.



Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta

Photography - Vlad Mereuta



Fotografiile lui Bogdan sunt aici.