G�nduri şi iar g�nduri

Nu ştiu de ce dar azi mi-am adus aminte de momentele c�nd eram mic şi mă uitam la filme de groază sau mă rog, puţin mai �nfricoşătoare. �mi amintesc de faptul ca nu mi se facea frică �n timpul filmului… eram totuşi agitat �n momentele c�nd muzica impune o atmosferă apasătoare şi c�nd ştiai sigur că urmează o scenă la care trebuie să tresari sau sa ţipi (depinde de la persoană la persoană). �n rest, momentele de frică nu se regăseau �n timpul filmului. �nceputul fricii se regăsea mereu �nsă �n momentul c�nd mergeam să dorm şi stingeam becul. C�nd filamentul �nceta să mai proiecteze umbre pe pereţii camerei intra �n acţiune imaginaţia mea. Şi stiu că era bogată… monştrii de tot felul apăreau �n jurul patului parcă �ntr-un ritual special făcut să-mi introducă frica p�nă �n ad�ncul oaselor.

Remediul �nsă nu l-am regăsit �ntr-un act simplu de a-mi controla mintea… c�nd camera se popula de asemenea creaturi, singurul lucru care mă putea liniştii era să am picioarele acoperite de o pătură.

�n timpul care a mai trecut am ajuns cu regret să descopăr că �ncă mai trebuie să mă lupt cu propriile-mi g�nduri, cu propriile creaturi. �nsă o simplă pătură şi ale mele două picioare sub ea nu mai este suficient… şi tare aş vrea să fie mai simplu.


Photography - Vlad Mereuta