Maine?!

Mă g�ndeam… s-ar putea chiar să �mi placă. Cu picioarele deasupra frunzelor, cu capul sub frunze iar, cu tipul �ncălţat 41 sau 42, cu umbra lui care uneori fugea mai repede decat el iar apoi, apoi răm�nea �n spate c�nd �n faţă apărea alt felinar, cu v�ntul rece de obraz cald lovit, cu bancile pentru mimi, cum să uit bancile pentru mimi…

Am �mbătr�nit acolo pe lemnul rece, am �mbătr�nit aproape o ora cred. A fost ciudat, uneori credeam că timpul a uitat să mai treacă devenind plictisit de el �nsuşi şi mă speriam tare, iar apoi, apoi �n următoarea secundă parcă recupera tot, parcă auzeam secundarul cum se �nv�rte beat de furie, sau frunzele, frunzele cum se contorsioniază speriate că a venit toamna şi ele au uitat să-şi schimbe �nfăţişarea. Şi culoarea, neaparat culoarea!

De c�teva zile cred tot mai mult că suntem ca nişte firicele de ce-vrei-tu. Poţi să-mi spui că nu e aşa, poţi să mă minţi, nu mă supăr… dar c�nd am văzut toată lungimea aia de omidă pe roţi, cum se legănau toţi acolo, �n interior… chiar eram nişte fire de ce-vrei-tu. Da, aşa eram! Şi vroiam cu toţii să ieşim din stomacul omizii supărată pe noi că am păşit asa direct, că nu am ales şi noi o altă metodă �ncăt să se poată bucura de gustul nostru, de toată zeama aia care te aştepţi să fie verde, ca aşa sunt aparentele astea. Vezi, dacă nimeni nu �i explică omizii că nu primeşte mereu tot ce vrea… �n fine.

Azi, eu azi am ieşit p�nă la urmă… dar maine?!


Fotografie � Vlad Mereuţă

Fotografie � Vlad Mereuţă

Fotografie � Vlad Mereuţă